Hit enter after type your search item

Ucraina atacă în premieră pe teritoriul Rusiei cu o armă americană – VIDEO

/
/
/
31 Views

Armata ucraineană a lansat un atac pe pământ rusesc, mai exact în zona Bryansk la circa 2 kilometri de granița dintre cele două țări. Atacul a fost executat, în premieră, cu o armă primită de la americani.



Mai exact ucrainenii ar fi folosit o dronă kamikaze Switchblade primite din SUA și cu care ar fi atacat agenți FSB ai Rusiei la punctul de frontieră Troebortnoe.

Pe imaginile apărute pe internet miercuri dimineața se vede cum o dronă explodează la foarte mică distanță de niște oameni care stăteau lângă o mașină. Una dintre persoane cade secerată după explozie, iar alta reușește cu greu să se ridice după.

Potrivit unor surse rusești în atac ar fi murit un civil și alți trei au fost răniți, însă nici nu ar fi de așteptat ca Rusia să confirme dacă cei vizați de atac erau ageni FSB sau nu.



Ce sunt dronele kamikaze Switchblade



Dronele kamikaze, așa numitele loitering munitions (trad. muniții rătăcitoare) care pot zbura mult timp, pot găsi o țintă și apoi o atacă detonându-se direct, au început să fie din ce în ce mai folosite în războiul din Ucraina încă din primăvară.

Dronele Switchblade donate de americani Ucrainei au fost capul de afiș, însă rușii folosesc sisteme similare încă din trecut, iar mai nou lansează astfel de atacuri din ce în ce mai des.

Dronele Switchbalde sunt cunoscute drept drone „kamikaze”. Sunt drone de mici dimensiuni, portabile, care au focoase și detonează la impact.

Cel mai mic model poate atinge o țintă de până la 10 kilometri distanță, potrivit AeroVironment, compania care le produce.

Dronele Switchblade au un focos precum cel al armelor anti-tanc Javelin și sunt gândite în special împotriva unor grupuri de soldați și împotriva vehiculelor blindate sau neblindate, dar pot fi folosite cu succes chiar și împotriva tancurilor, mai ales că au de partea lor elementul surpriză.



  • Facebook
  • Twitter
  • Linkedin
  • Pinterest
  • Buffer
  • Reddit

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

This div height required for enabling the sticky sidebar
Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views :